logo

Sustine UB la Gala Premiilor in Educatie!

logo

Noi susţinem Universitatea din Bucureşti la Gala Premiilor în Educaţie!

Gala Premiilor în Educaţie a anunţat luni, 17 octombrie 2011, finaliştii celei de-a treia ediţii. Universitatea din Bucureşti este reprezentată la trei secţiuni: Facultatea Anului, Profesorul universitar al anului şi Studentul Anului.

La categoria Facultatea Anului, Universitatea din Bucureşti este reprezentată de două facultăţi: Facultatea de Fizică şi Facultatea de Litere. În cursul lunii octombrie, membrii juriului vor organiza vizite la facultăţile finaliste, în urma cărora vor fi stabiliţi câştigătorii Galei Premiilor în Educaţie 2011, ce urmează să fie anunţaţi în data de 2 noiembrie 2011, în cadrul ceremoniei de decernare a premiilor. Puteţi vota Facultatea de Fizică sau Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti în perioada 17 – 30 octombrie 2011, accesând conturile celor două facultăţi de pe pagina dedicată secţiunii Facultatea anului, aici.


La categoria Profesorul universitar al Anului, Universitatea din Bucureşti intră în competiţie cu următorii profesori: Eugen Avram, lector doctor la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei; Miroslav Taşcu-Stavre, lector doctor la Facultatea de Litere; Valentin Mureşan, profesor doctor la Facultatea de Filosofie; Eftimie-Corneliu Tudose, lector doctor la Facultatea de Geografie. Îi puteţi vota pe site-ul Galei Premiilor în Educaţie, pe
pagina dedicată secţiunii menţionate.

Studenţii Universităţii sunt reprezentaţi în competiţie de Sonia-Maria Bercuci (Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială) şi Lavinia Ioana Udrea (Facultatea de Filosofie). Le puteţi vota pe site-ul competiţiei.

Ediţia 2011 a Galei Premiilor Educaţiei introduce ca element de noutate premiile de popularitate. Finaliştii competiţiei beneficiază de o pagină personală de Internet, unde vor aduna voturile prietenilor, cunoştinţelor şi ale tuturor persoanelor cu care vin în contact în activitatea lor profesională. Pe baza numărului de voturi, care ţine de promovarea personală a contului, se va stabili cel mai popular candidat al fiecarei secţiuni de concurs, inclusiv Facultatea anului. Premiile de popularitate constituie o categorie diferită de cele oferite pe baza criteriilor de evaluare de către membrii juriului.

Gala Premiilor în Educaţie urmăreşte promovarea oamenilor, a proiectelor şi a organizaţiilor care au un impact semnificativ asupra sistemului educaţional din România, dorind să premieze performanţa şi să impulsioneze competiţia şi creativitatea în domeniul educaţiei.

Comments are closed.

logo