logo

“Schimb de experiență” a ajuns la editia a IV-a

logo
Afișul-page-001
       Programul “Schimb de experienţă” a ajuns la cea de a IV-a ediţie. Datorită succesului pe care l-a avut proiectul la edițiile anterioare și căpătând experiență în colaborare cu Asociaţia Studenţilor Chimişti-Ieşeni (ASCIS) şi Organizaţia Studenţilor Chimişti din Cluj (OSC), ne-am decis anul acesta să continuăm schimbul de experientă și să facem înconjurul țării, ajungând și la Timișoara.
         Prin urmare, Asociaţia Studenţilor Chimişti a Universităţii din Bucureşti (ASC-UB) în parteneriat cu Organizaţia Studenţilor din Universitatea de Vest din Timişoara (OSUT) vă invită să participaţi timp de o saptamână, 11 – 18 Aprilie, la cursurile şi laboratoareleFacultăţii de Chimie, Biologie şi Geografie din cadrul Universităţii de Vest, Timişoara, dar şi la activităţile culturale şi de divertisment, vizitarea oraşului gazdă cât şi descoperirea stilului de viaţă a studentului bucureştean/timișorean propuse de organizatori. Dacă eşti interesat trimite un CV pe adresa contact@asc-ub.ro, până la data de 31 martie 2014, şi noi te vom suna pentru un interviu. Dacă înca nu te-am convins află că noi iţi asigurăm masa, cazarea şi distracţia pe toată perioada!
              Proiectul are ca scop crearea unei imaginii de ansamblu cu privire la modul de predare, dar şi a cercetărilor academice elaborate de facultăţile de acelaşi profil din cadrul altor centre universitare. Astfel că studenţilor li se oferă posibilitatea de a-şi  testa abilităţile de adaptare la un mediu cu totul nou, aspect important pentru formarea lor în cariera de chimist, şi de asemenea reuşesc să îşi formeze o imagine despre viaţa de student din alte oraşe, deoarece au şansa să participe la diverse activităţi, atât educative, cât şi socio-culturale.
              Buna desfășurare a ediților anterioare se datorează  atât partenerilor educaţionali, cât şi sponsorilor care ne-au oferit sprijinul pe toata perioada proiectului, şi anume Universitatea din Bucureşti, Universitatea Babeş-Bolyai, Universitatea Alexandru Ioan Cuza,respectiv Societatea de Chimie din România, filiala Bucureşti.
Condiții de înscriere:
- să fii student al Facultății de Chimie din cadrul Universității din București;
- să fii integralist la începutul anului universitar 2013-2014.
Cheltuielile transportului vor fi suportate de participant.
Persoane de contact:
·         Ana-Maria Teodoru
            Telefon: 0731.809.261
            e-mailanamaria.teodoru@gmail.com
·         Mirela Dragomir
           Telefon: 0740.577.384
           e-mailmirela.dragomir02@gmail.com

Leave a Reply

logo