Un copil are nevoie ca cineva să spună povestea sa până nu e prea târziu..

This content has been archived. It may no longer be relevant

 

Pe mine mă cheamă Mihnea, am trei ani şi două luni şi sufăr de leucemie acută limfoblastică de tip L1 cu precursor B, o formă gravă de cancer al sângelui. Drama mea a început în luna august când, după o zi în care am fost la grădiniţă, am făcut febră şi am acuzat dureri în gât. Mama m-a dus la doctor, care mi-a prescris antibiotic si antitermice. O zi mai târziu, am devenit palid, nu aveam poftă de mâncare şi eram somnolent. Mama m-a dus din nou la spital, unde mi-au fost făcute analize amănunţite. Şi de atunci, mama a început să vorbească mereu de „blaşti”, că abia am împlinit trei ani şi am 95% blaşti.

Mihnea

Ne-am mutat în spital amândoi şi eu am început tratamentul agresiv cu citostatice, pentru ca boala să intre în remisie. Citostaticele și toată medicația m-au marcat psihic teribil. Nu mai vreau să vorbesc, de două luni de zile nu mai vorbesc nici cu mama, nici cu alţii. Stau numai cu frica hemogramelor, a puncţiilor medulare şi lombare. Multe zile și nopți am avut crize abdominale și am plâns încontinuu, cu rare pauze de somn.

Sunt două luni de când nu am mai ieşit afară. Două luni de când lumea mamei mele s-a prăbuşit..

Din când în când, îi mai spun mamei doar că vreau acasă. Acasă mă aşteaptă frăţiorul meu de 8 ani şi jucăriile. El a început clasa a II a. Eu trebuia să încep grădiniţa, dar mai întârzii puţin, până mă fac bine. Îi mai spun mamei că m-am săturat de spitale pline de nenea şi tanti în halate albe.

Nu vreau să cred că ăsta nu este decât începutul unui tratament lung şi greu, cu nenumărate medicamente… ce ştiu este că vreau să mă fac bine. Vreau să-mi sărbătoresc zilele de naştere cu prietenii mei, baloane şi tort. Cu jucării şi cadouri pe care să aştept cu nerăbdare să le desfac. Vreau să merg la grădiniţă cum a mers şi fratele meu şi cum merg toţi copiii de vârsta mea. Vreau să mă joc cu prietenii mei, să împărţim jucăriile şi să nu-mi fie frică de leagăn, de tobogan sau de balansoar. De fapt mie nici nu-mi este, mamei i-ar fi mult mai frică decât mi-ar fi mie.

Mama crede că eu nu ştiu, dar eu ştiu că dacă am noroc şi voi mă ajutaţi, poate o să pot face toate lucrurile astea la anul sau poate la anul celălalt. Poate atunci o să pot să mă joc şi să alerg din nou prin parc.

 

Date de contact:

CARMEN CRISTINA MOLDOVAN : crystyna_mldvn@yahoo.com

telefon : 0747270762

 

Donaţii pentru Mihnea se pot face în următoarele conturi:

Cont Lei :
RO57BRDE360SV82063513600
Cont Euro :
RO04BRDE360SV82063603600
Titular: CARMEN CRISTINA MOLDOVAN
Banca: Banca Romana de Dezvoltare
Cod BIC/SWIFT : BRDEROBU

 

Pagina unde au postat părinții documente medicale și informații despe Mihnea:

http://www.ajutorpentrumihnea.ro/documente-medicale/

 

Tot pentru salvarea micuțului se va organiza un eveniment caritabil pe 16 noiembrie în Herăstrău, alătură-te și tu, nu rămâne indiferent! (detalii: http://www.b365.ro/alerg-pentru-mihnea-bucurestenii-sunt-chemati-sa-alerge-in-herastrau-pentru-un-copil-cu-leucemie_217952.html sau  https://www.facebook.com/events/361920607314943/?fref=ts).

 

Puteți găsi povestea lui Mihnea și accesând următoarele linkuri:

http://jurnalul.ro/viata-sanatoasa/trup-minte-suflet/mihnea-un-baie-el-de-trei-ani-are-nevoie-de-ajutor-in-lupta-cu-leucemia-680272.html

http://fundatiamereuaproape.ro/mihnea-mogosanu-lupta-cu-leucemia/

http://www.cabral.ro/pentru-copii/doar-cand-lacrimile-ne-sufoca-propria-rasuflare-intelegem-disperarea

http://www.dcnews.ro/mihnea-cancer-al-sangelui-cabral-apel-disperat-durerea-piticului-mi-a-taiat-rasuflarea-am-plans_457782.html

 

Salvarea puiului de numai 3 ani stă în puterea oamenilor de a îl ajuta. Acum cât mai este vreme. Leucemia lui poate fi învinsa de noi toți!

 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *